viata de emigrant   2 comments

luati si cititi un articol interesant…desi e povestea unei romance care a emigrat in Londra…se aplica experienta ei si pt. Danemarca

http://www.easteurope.org.uk/romanca_anglia_poveste.htm

Page 1

Daca am curajul sa-mi scriu amintirile care ma napadesc de atitea ori,e defapt

curajul de a intelege etapele,prin care am trecut pentru a razbate de a-mi regasi identitatea,

personalitatea si linistea sufleteasca, ce a fost multa vreme sufocata si distorsionata de

compromisuri obligatorii facute atit in tara cit si aici in Londra. Probabil, multi dintre

cititori se vor identifica cu trairile mele personale,dar mai ales cei care au plecat de la

minus 0 si au atins un prag mai sus decit ceilalti.

Era primavara anului 2003 cind pentru prima data,calatoream cu avionul si am

intilnit aeropoartele, pe care le vazusem numai la televizor.Nimic nu ma speria,gindul de a

ajunge in Lonra,imi dadea puterea de a fi pozitiva.Cu toate ca aveam in mina un pasaport

Britanic cu poza altei persoane pe el,comportarea mea era atit de fireasca,incit imi creiam

singura impresia ca totul este normal si firesc de a ajunge in Londra fara

evenimente.Unele momente de ezitare, le-am infruntat cu zimbetul pe buze, ce ma

caracterizeaza si astazi.Frica,confuzia,nesiguranta, le ascund in spatele acestui zimbet, ce

defapt, izvoraste din adincimea semnelor de intrebare.Ajunsa in aeropor,urmaream cu

modestie ce fac ceilalti pasageri,urmindu-le traseul si gesturile si tinindu-ma intr-un calm

ce imi stringea stomacul.La iesirea din aeroprtul Getwich,cineva m-a asteptat,iar inpreuna

cu altii,pe care nu-i stiam,am luat drumul inspre Londra,intr-o masina luxoasa.Ma uitam

la drumul ce se intindea dealungul si dealatul si care se pierdea sub rotile masinii cu atita

repeziciune incit am preferat sa ma uit pe geamul lateral din dreapta mea,urmarind

masinile care mai de care sofisticate si grabite.Era un alt inceput, drumul ce se arata atit

de intins, curat, organizat era drumul spre Metropolitana.Am fost asteptata de sotul meu si

finu, ce trebuiau sa plateasca soferului 1000£ pentru trecerea mea ilegala, din Spania in

Marea Britanie.Intilnisem, doi oameni reci,lipsiti de fericirea de a ne revedea.Citem o

indiferenta pe fetele lor,ce semana mai mult cu “Afacerea incheiata”.

Prima iesire pe strada,mi-a dat sentimentul si imaginea de bunastare,lucruri

ieftine,ca iti permiti orice,ca viata e simpla si frumoasa.Eram plina de viata si

speranta.Simteam ca voi darima lumea,ca voi ajunge sa fiu cunoscuta in scurt timp si in

zona in care locuiam.Bucuria de pe fata mea,era defapt naivitatea cu care credeam ca-

ncepe noua viata pentru mine.Deja imi facusem plan ceia ce trebuia sa fac pas cu pas,imi

cream sperante si iluzii care se pot indeplinii imediat.Pe ceilalti cunoscuti din Romania,pe

care ii intilnisem,ii vedeam mai abatuti,sceptici,retinuti in comentarii despre tot ceia ce

povesteam eu cu atita entuziasm, despre planurile mele.A doua zi, am inceput sa ies pe

strada,studiind cu admiratie ,gradinile,florile,copacii,acelas stil de case de la un capat si

pina la celalalt capat de strada.Simteam incurajator faptul ca nu-ti dadeai seama cine e

mai bogat ,disparu-se acea invidie ca vecinul are casa mai mare,defapt si casa inchiriata in

care locuiam ,era la fel.Oamenii de diferite natii cei intilneam pe strada,pareau atit de

relaxati si siguri pe ei,……….doar ca observasem ceva straniu.In ochii lor citeam raceala si

indiferenta de tot cei inconjura.Zimbetul parca fortat, de pe fata lor, era atit de opus

acelor ochi,ochi reci lipsiti de vioiciune si stralucire.

Page 2

Incepeam sa prind curajul de a ma duce singura la cumparaturi,invatasem banii si sa

bijbii engleza.Din cauza baniilor foarte putini ce-i aveam,imi faceam bugetul pe o

saptamina de mincare,inclusiv imi imparteam tigarile cu sotul.Ca sa fac cit mai multa

economie la bani( oricum aveam o gramada de datorii ce trebuiau sa le platesc in

tara)mergeam aproape 2 km pe jos,tragind o valiza pe roti dupa mine,pina la

magazinul(supermarket) cel mai mare si ieftin ,pentru a ma intoarce tot pe jos,burdusita

cu cumparaturi deale gurii.Eram bucuroasa ca imi permiteam mai multe ca si acasa,nu

mai era mincarea de zi cu zi,era mincarea de sapatamina cu saptamina.

Totul parea atit de roz,iar zilele treceau,asteptam vesti pentru munca,dar

ele……intirziau sa apara.Din nou imi faceam sperante si ma apucam sa bat drumurile pe

jos,sa descoper magazine,fabrici,cafe-baruri, orice,orice unde as fi putut sa muncesc.Nu

aveam acte,nu stiam limba,dar eu ma avintam cu atita incapatinare si mai ales sperante cu

fiecare usa ce o deschideam, ca cineva imi va da de munca.De fiecare data,ieseam

dezamagita dupa raspuns negativ.Continuam sa ma incapatinez,creeindu-mi in cap alte

sperante de care ma agatam.AM REALIZAT,ca fara limba,nu ma va angaja

nimeni.Telefoanele ce le asteptam de la ceilalti cunoscuti,nu mai veneau,iar eu incepeam

sa ma simt din ce in ce mai singura si neajutorata.Cu si mai mare inversunare,ma

inncapatinam la invatat limba.Ceilalti pe care ii intilneam simbata la chefuri(devenite

obiceiuri)povesteau pataniile lor la locul de munca si la cautare de joburi plingindu-se de

cum sint tratati.Umilinta, de care povesteau ,mi se pareau neadevarate si exagerate.Nu-mi

inchipuiam nici o clipa ca defapt aici se practica,-EXPLATAREA OMULUI DE CATRE

OM-Ii admiram pe cei care lasau impresia ca vorbesc Engleza,ba chiar ma simteam

umuila in fata lor,fara munca si fara limba.,si ma ambitionam si mai mult la invatat.Unii

ma incurajau,altii erau nepasatori,ce-ti dadeau sentimentul ca sint la un nivel atit de inalt

fata de tine.Dupa un timp , am realizat ca limba lor, era defapt, una limitata in cuvinte si

propozitii, cu multe greseli.

Fiecare incercare de a gasi un job,era de fapt,procesul de trecere in disperarea de

neputinta,de a ma simti atit de NIMENI. Pas cu pas,clipa de clipa,se impunea in sufletul

meu nefericirea.Datoriile trebuiau platite,odata aminate ,insemna acumulare de

dobinzi.Stresul se adincea cu fiecare zi fara nici macar un semn de munca.Orele ce le

petreceam cu invatatul limbii din diferite carti,ajungeau la cite 8 ore pe zi.Uneori in

nebunia mea,simteam ca invat degeaba,ca nimic nu se prinde si nu se leaga si ca pasii mei

sint atit de invizibili in tot ceia ce faceam.Ma plingeam de situatie,dar nimanui nu-i

pasa,nici celor din tara si nici celor de aici.Fiecare era bucuros ca au ei de munca,chiar

daca le era greu, sufereau umilinta,ore multe lucrate,le ascundeau in spatele unei fatade de

bunastare,laudarosenie si birfa anulindu-se unii pe ceilalti.Nu vroiam sa fiu implicata in

situatii compromitatoare de genul ecesta,dar tocmai din aceasta cauza,incepusem sa fiu

centrul birfelor si privita la urma urmei ca o femeie puturoasa,cu aere de Romania,unde

subliniau ei ca am fost sefa.Incercam sa-mi apar demnitatea in fata mincinosilor,dar eu

luptam de una singura inpotriva gloatei in care si barbatul meu se inhaitase.Cu cit vroiam

sa ma descotorosesc de ei, cu cit sotul meu se lupta cu mine sa ma convinga ca alta cale

nu e decit sa particip la intilnirile lor ce se lasau cu betii.

Sufeream in nopti in care nu mai dormeam,sufeream zilele ce treceau

interminabile in aceasi situatie,ginduri, sperante,iluzii ce nu se mai legau.Ma

dezamageam ora de ora si parca un ciocan imi lovea inima lasind cicatrice.Acceptam

Page 3

orice situatii penibile si compromitatoare deoarece asa imi impuneau ei,conjunctura.Eram

un NIMENI aici.Personalitatea mea isi pierdea caracterul de stapinire de sine odata cu

necistigarea baneasca a existentei mele.Depindeam de el, de barbatul care imi manipula

vointele dupa bunul sau plac ,vointele lui,care intodeauna erau pe primul loc,fara sa tina

cont si de ale mele.Devenisem femeia de casa ,umila si supusa,ce pregatea sirguincios

mincarea si berile in frigider pina venea de la munca ,acasa.Berile insemnau pentru el,o

rasplata a efortului pe ziua respectiva,chiar daca banii erau cum erau.Multumirea lui ca

eram mai subjugata ca oricind ,era defapt proportionala cu nemultumirea mea.Cu toate

acestea….totusi nu vroiam sa ma intorc in tara.Societatea Englezeasca,o lume care nu

reuseam sa o penetrez deloc usor,parea o lume asezata,cu preocuparile ei zilnice,cu

magazine insirate tixite de lucruri mai mult sau mai putin calitative si frumoase,cu

tumultumul oamenilor micsti,zgomotele masinilor ingramadite,totul era intr-o forfota de

graba contra timp.Mai tirziu am inteles ca aici oricine greseste, plateste fara scuze si

monitorizarea generala creaza starea de organizat.Toate semanau intre ele.Periferia in

care traiam ,incepea acelas stil de viata de dimineata si pina noaptea tirziu si care lasa

ideia ca nu exista odihna.

Singura mea procupare atciva era sa vinez dupa chilipir,oferte la mincare,iar pentru haine

chilipir, la magazine “second “ce pentru mine erau ca de firma. Zbuciumul meu

launtric,era la fel ca si societatea in care intrasem.Intirzierile de a pasi inainte incepind cu

gasirea unui loc de munca ,ma reduceau la agonie.Pulsul cu care pornisem la drum

,scadea din zi in zi……..si totusi ceva ma indemna si impingea inainte.Ma luptam cu

definitia EU-lui.

Luasem nr.de telefoane din vitrinele magazinelor in care se ofereau locuri de

munca unde sunam cu disperare, refuzuri politicoase si obisnuite.Cind nu mai speram

nimic ,iata ca intr-o seara pe la ora 22. 30 am primit un telefon,iar o voce de barbat,imi

oferea de munca ca si clinara,chiar de a doua zi.Dintr-o data m-am trezit la viata,iar

jumatate din noaptea aceia,mi-am umplut-o cu ginduri,imaginatii,socoti,speranta ca

insfirsit voi munci.Cu sufletul la gura,dis de dimineata,am pornit spre locul intilnirii mele

cu acel individ.In fata bancii Net West din zona Wembley,nu departe de mine,l-am intilnit

pe noul patron,un individ de culoare,inalt, binefacut,ce purta o camasa roz si pantaloni de

stofa negrii.Avea alura unui cetatean din inalta clasa,dar sfidator de calm.Fara prea multe

explicatii,impreuna am intrat in banca unde mi-a aratat dulapul cu cele necesare

curateniei si mi-a descris jobul cu acelas calm si cu o indiferenta ce parea a

plictiseala.Temerile mele ca detineam un act fals de angajare,ma tineau intr-o tensiune

ascunsa dar vitala.Si totusi nu aveam de ales.Doua ore de curatenie in banca,zi de zi,era o

munca prea usoara pentru mine si-n care puneam suflet.Citeva zile la rindul,el venea sa

mai controleze ,neavind comentarii,mi-am luat inima in dinti si am indraznit sa-i cer mai

multa munca. La scurt timp, mi-a oferit alte 2 ore de munca la o banca apropiata

celeilalte.Bucuria mea crestea,stapinirea de sine revenise dar nu la normal.La adoua banca

imi explicase Menegera noul cod de alarma si modalitatea pentru a intra in banca

dimineata la 6 ca sa pot termina curatenia pina veneau functionarii la 8.Din cauza ca nu

intelegeam prea bine limba,cu toate ca imi notasem in graba explicatiile,in urmatoarea

dimineata, dupa ce am incercat dezactivarea alarmei,acasta a inceput sa sune intr-o

nebunie asurzitoare.Pe moment m-am blocat,gindindu-ma ca dintr-un minut in altul,vor

aparea politistii mascati si ca ma vor lua la intrebari, cerindu-mi si acte,verificare la Home

Page 4

Office si cu siguranta vor descoperi ca sint ilegala si ma vor trimite acasa.Imediat mi-am

adus aminte ca in Romania,in acest caz, cineva de la sequiriti suna primadata la

telefon.Repede m-am dezmeticit cautind cu disperare telefonul accesibil ce era la

demisolul bancii.Intradevar printre zgomotul asurzitor,l-am auzit si am ridicat receptorul

bilbiind ca sint noua clinara.Dupa vreo 5 minute,alarma a fost dezactivata.Temerile mele,

se mutasera la ideia ca daca am gresit,ma vor da afara.Am asteptat Menegera bancii,care

mi-a spus ca a confimat prezenta mea celor de la sequiriti si mi-a explicat din nou

modalitatea dezactivarii.Mi-am urmat munca dar individul nu mai aparea, condicile ce le

semnam erau pline de diferite nume ce se schimbasera din trei in trei saptamini.Nu

intelegeam de ce,era o munca lejera.Ziua de plata se apropia,deja imi facusem socotile cu

banii,doar raminea momentul.A trecut si acea zi, dar individul nu dadu-se semne,am mai

asteptat citeva zile,ma amageam ca doar doar apare si afost doar o intirziere oarecare.Cind

rabdarea mea a juns la limita, am sunat la nr.lui de la birou,surpriza,acesta era

deconectat.Am incercat sa intru pe saitul cu numele firmei, surpriza, nu exista.L-am sunat

pe celular dar nu raspundea.Banuielile mele prindeau contur.Dupa multe insistente,a

raspuns cu scuzele ca a fost ocupat si ca apare cu banii.Mi-am continuat munca,nu vroiam

sa o pierd,doar ca eram suspicioasa si poate ca la urma urmei nu aveam dreptate. Era

singura de care ma agatasem si ma simteam utila.A mai trecut doua zile fara nici un

semn,iar disperarea si nevoia banilor ma torturau.Am sunat din nou,iar cu un exces de

furie l-am amenintat ca daca nu aduce banii,pina la ora 12, ma duc la Menegera bancii sa

explic ca defapt, nu are nici o firma, ca defapt oamenii au plecat fiind neplatiti si satui de

dusi cu vorba.Mi-a raspuns ca sint nebuna si ca nu am nici o dovada ca am fost platita sau

nu.Am tinut-o cu amenintarea mea si mi-a inchis telefonul.In timp ce ma indreptam gata

sa intru la Menegera, ma sunt el inapoi,incercind sa aplaneze suspiciunile si cerindu-mi sa

ne intilnim intr-o alta zi .Deja eram in starea in care nimeni si nimic nu ma pot

lamuri,dupa o conversatie de amenintari reciproce, a hotarit sa apara.Dupa ce ne-am

intilnit, el continua cu acelas stil de viclenie tesuta intr-un calm si minciuna sa ma faca sa

renunt la bani.Ma chemat in parcare sa intru in masina,sa negociem , am refuzat,iar prin

gesturi nervoase insistam odata la bani.Dupa lungi negocieri,fara sens pentru mine,el a dat

sa iasa cu spatele din parcare,m-am enervat atit de tare incit m-am pus in spatele masinii

si i-am tras un pumn in capota facindu-l sa inteleaga ca pina nu-mi da banii nu

misca.Citiva din parcare, se mai opreau confuji dar apoi isi continuau drumul.In cele din

urma,mi-a dat o suma derizorie care sa ma faca sa plec.Si cind imi amintesc ca era vorba

doar de 120£,insa ma luptam fiindca era munca mea si nu concepeam cineva sa ma

insele.Era prima mea experienta proasta in Britania.Epuizata,dezamagita,confuza,eram

din nou fara munca.Ma intorceam in aceiasi camera de apartament unde nimic nu era de

facut,doar cartile de Engleza lasau semn ca cineva invata.Alte zile,alte nopti pline de

framintari,lacrimi,suspine,apasata si de telefoanele prin care mi se cereau datoriile

inapoi,neputinta inclusiv a cuvintului meu in fata acestor oameni,ce-si pierdusera

increderea in mine de ai face sa inteleaga ca e vorba doar de o aminare de timp.Sotul meu

prin inbarbatarea”lasa ca o sa fie bine”isi ascundea neputinta de a prospera,de asi schimba

locul de munca pe bani mai buni,lipsa de interes sa invete limba si continuarea acelor

obiceiuri de simbata si duminica cu prietenii la betii, ma faceau sa inteleg din ce ince mai

bine ca viitorul meu e unul limitat.

Page 5

Intr-o zi,am primit un nr. de telefon.pentru clinarit in buildinguri si unde nu se

cereau acte iar plata 5£ pe ora.Daca iti plateai si travel cardul, ramineia cu aproape

nimica,doar ca munceai.La telefon mi-a raspuns o romanca,Katy,ce mi-a oferit munca

inafara Londrei cu inca 30 de romani,urmind sa fim transportati cu vanurile.Nu mai conta

nimic,ma agatam de fiecare lucru ce putea sa-mi aduca bani.Vesnic in mintea mea

era”chiar daca cistig asa putin ii iau si nu-i dau”.Goana existentei.

Dimineata urmatoare,m-am organizat chinuita sa descoper locul pe harta si

transportul cu ce se se ajunga in paracrea unde era locul de intilnire.Am ajuns la

timp,romanii intilniti,pareau multumiti si nepasatori ,ba chiar firesc de aceasta munca si

conditiile oferite.Pareau stapini pe ei si chiar relaxati.Majoritatea mai fusesera,deci

cunosteau situatia,unele femei si fete mai vechi,se laudau cu faptul ca Katy (menegera

romanca)cica le favorizeaza,luindu-le in masina ei pina la destinatie si nu mergeau cu

microbuzul.Acele microbuze inchise fara geamuri sau aerisire , erau destinate sa

transporte intre 15-20 omeni inghesuiti,asezati pe podea si care dupa o vreme se sufocau

de caldura si amortirea corpului in aceiasi pozitie timp de 2-3 ore cit tinea

drumul.Microbuze ,astfel dotate, ascundeau suspiciunea politiei ca se fac transporturi

clandestine si in acelas timp imbogatirea patronului.Forta de munca ieftina,conditii

minime,cistig maxim.De ce sa te mai miri ca acesta si-a luat masina JAGUAR?

Nimic nu ma impresiona,nu vedeam nici implinire sufleteasca si nici baneasca,dar

nu aveam de ales.

Cind a aparut Katy,defapt era o femeie, ingrijita,bine imbracata,de inaltime

mijlocie,brunetica cu mult aur pe ea,draguta si stapina pe situatie.Organizarea ei,era buna,

dar mi-am dat seama ca fara aprobarea patronului,nu avea drept de decizie in nimic.Si

daca nimic nu depindea de ea,lucrul acesta ii reducea din personalitate cu care se lupta in

fata muncitorilor, ce oricum erau indiferenti si pareau fara respect.Tin minte ca la un

moment data citeva fete, printre care si eu,vroiam sa mergeam sa cumparam cafea iar ea

a zis”Cine imi cumpara si mie o cafea?”Raspunsul din partea cuiva intirzia,creinduse

clipa penibilului.Ma asteptam ca dintre cele vechi,una sa se ofere inaintea mea ,dar

penibilul plutea si dintr-o data am zis”Eu, de care vrei?”Pina la cafea si inapoi,celelalte

comentau de genul”sa-si cumpere de una singura, ce? sintem slugile ei, iar tu de ce te-ai

oferit?”O facusem din bun simt, atita tot si la urma urmei era vorba de o cafea.Din

momentul acela,Katy,s-a uitat cu alti ochi la mine.La munca imi vedeam de treaba si eram

harnica,gata sa primesc orice alceva de facut,fara sa ma pling sau sa obiectez pe cind cele

vechi trageau chiulul invocind banii putini.Am lucrat o perioada,timp in care am

cunoscut-o si mai bine pe Katy, chiar am avut o relatie de prietenie si defapt era primul

meu exemplu pozitiv ca se poate in tara asta sa ajungi si mai sus si sa duci o viata mai

buna.In gindul meu mi-am zis”INTR-O BUNA ZI AM SAAJUNG SI EU ASA DE SUS”

si am sa conduc si eu masina in tara asta.Nu o invidiam,din contra, o admiram pentru

puterea ei de a razbate printre atitia oameni ce o invidiau si o birfeau,unii creeindu-i

probleme.

Munca la ea incepea sa fie numai de 2-3 zile pe saptamina,banii putini,din nou

asteptarea ca va suna telefonul,toate te epuizau psihic.

Cuplu care locuiau in casa cu noi,vroiau sa se mute in alta parte cu alcineva,asa ca,

casa nu ni-o permiteam singuri,deci trebuia sa ne mutam si noi.Binenteles ca ajutorul

venit , a fost din partea unui amic de -a sotului ,ortaci de bautura.Alta casa, alt calvar.

Page 6

Dupa o vreme,s-a ivit o cunostinta ce a intervenit pt. mine sa lucrez vinzatoare ,

simbata si duminica, pe piata fermierilor din High Gate,Londra.Doua zile insemna in

bani,aproape o saptamina muncita la hotel,la un momendat as fi acceptat sa lucrez

acolo,dar auzind si vazind atitea lucruri nefiresti si mai ales exploatarea “romanului de

catre romani”monopolizata de ei,ma infiorau.Stiam ca firea mea nu va rezista acestor

provocari de umilinta.Cu noua munca eram bucuroasa,dar nu multumita fiind numai de

doua zile.Incercam din rasputeri sa-mi mai gasesc ceva de lucru in clinarit, din ziare,

fluturasi ce i-am facut si bagat in cutiile postale in diferite zone,dar sperantele mele se

stingeau cu fiecare zi trecuta si fara semn.Nimeni nu ma putea ajuta,nici cuvintele de

imbarbatare nu ma mai ajutau la nimic ,nici macar nu-mi dadeau o scinteie de speranta.Ce

continuam cu incapatinare?Era invatatul limbi, citit, scris,cuvinte si iar cuvinte,legare de

propozitii simple,repetitie, repetitie pina la obosire si parea ca totusi nimic nu se

prinde.Era si virsta?38 de ani ,ei…….si totusi ma descurcam incet, incet sa port o

conversatie telefonica sumara,diferenta era ca o conversatie fata-n fata era mult

complectata de semne, pe cind cea telefonica doar intelegerea unor cuvinte si intuitia la

problema ta.Asteptam cu disperare acele doua zile in care ma simteam utila si mai

prindeam un dram de viata.Saptaminile se scurgeau ,inafara de birfele si laudaroseniile

false,exagerarile in exprimare si mai ales al sotului meu,ce parea un om fara probleme cu

o viata f.multumitoare.Atita timp cit avea prieteni si bautura,o nevasta , mincare,unde

dormi,nimic nu mai avea importanta ,ca e in Romania ,ca a venit 2000km de casa,si

pentru ce?.Observam cum bastinasii,munceau din greu,dar diferenta era ca nu se birfeau,

nu se plingeau din nimic, incercau sa nu-si puna bete in roate unul altuia,ba chiar nu se

invidiau, ceia ce era total opus obiceiurilor romanesti.Aici vedeai diferenta de a

trai.Tocmai de aceia si in ziua de azi, cei care urmeaza stilul romanesc, traiesc saraci,nu

au timp sa se ocupe de ei fiind preocupati de ce fac altii, iar cei care reusesc sa se

integreze comunitatii Engleze,se ridica ca si nivel de a fi si de a traii.

Timpul trecea,zi dupa zi, luna dupa luna,pasii cei facusem pareau ca e o “batuta pe

loc” sau “invirtitul in ciorba fara gust”.ma fortam sa vad si sa pricep realitatea,ce mi se

contura din ce in ce mai mult si care persista clipa de clipa,aceia ca daca nu te zbati

singur,nu intrebi, nu inveti nu esti interesat,”NIMENI NU-TI OFERA NIMIC PE DE

GRATIS”din contra, daca nu-ti deschizi mintea,deschizi buzunarul.De aici pornea si

transformarea in zgircenie, ce mai tirziu era evidenta prin ati pierde omenia in fata

celorlalti.Daca acasa mergeai la evenimente sociale, cu bani imprumutati,aici lucrurile

luau o alta intorsatura.Ca sa tii de bani,sa poti plati chiria,ca daca nu , ajungeai in

strada,refuzai sa mai mergi la vreun chef,iesire, intilniri,gasind diferite scuze, pe care le

credeai si tu la urma urmei.O alta caracteristica, era faptul ca nu mai imprumutai bani,

nici sa-i dai si nici sa-i iei.Nesiguranta zilei de miine vizavi de munca si implicit de venit,

te impingeau la neincredere si neacordare de ajutor,.confuzie,nehotarire.Lucrurile mereu

luau o intorsatura neasteptata de pe un minut pe altul, creeindu-se un haos chiar si vizavi

de tine,incit singurul lucru probabil ramineau banii cei aveai in buzunar.

Majoritatea care nu se adaptau la situatiile schimbatoare cu decizii promte,pierdeau

munca,bani si in cele din urma te alegeai cu nimic si ca ai muncit atita timp pentru

tigari,cafea,mincare si chirie la 2000km de tara si mai ales de cei dragi.Erau putini cei

care infruntau si se adaptau situatiilor majoritatea compromitatoare, dar care prelungeau

ideia ca si miine mai ai munca si vine un ban.Acesti reuseau sa-si stringa ceva si sa

Page 7

inceapa sa-si faca vise,unii chiar sa le contureze prin fapte.Timpul schimba

oamenii,ideile,idealurile,societatea iti impune regulile ei de democratie, asa zisa libertate

si egalitate,ce te reduce la tacere.Ilegalitatea e lucrul nefiresc de ati ascunde identitatea

atit prin comportament cit si prin cumpararea de acte false, unele pe numele tau , altele pe

alt nume si nationalitate,obligindu-te sa te consideri o alta persoana.Eu nu am putut sa

recurg la aceste tertipuri,mi se parea ca fug de responsabilitatea DREPTULUI de a trai pe

acest teritoriu, PAMINTUL FAGADUINTEI, numit United Kindom.Redusul la tacere, era

si cauza ilegalitatii, dar si ca de foarte multe ori, ceia ce nu ti se parea normal,deveneai

confuz prin aparitia vesnica a explicatiilor alternative, ce mai tirziu se dovedeau de a nu

sta in picioare.

Cu bagajul de mai sus, ma tiriiam sa razbat spre mai bine.

Fermierul la care lucram vinzatoare,mi-a oferit citeva zile pe saptamina sa lucrez

acasa la el,intr-o localitate indepartata de Londra.Eram superfericita,imi calculam doar

banii ce urma sa-i cistig,si care pe 5 zile erau ceva mai mult decit la hotel.Dar orele

muncite?Munca fizica,oboseala,lupta de a intelege limba ce se vorbea in jurul tau,lucruri

firesti sa fii tratat omeneste si care demulte ori lipseau,numai contau,nu le pusesem la

socoata fiindca nu stiam ce ma asteapta si acolo.Au trecut alte 3 luni de munca grea,in

conditii acceptabile pentru un emigrant,dar in acelas timp simtind umilinta,stringere de

inima, lacrimi,singuratate personala.Imi ascundeam trairile pentru pastrarea locului de

munca.Ma luptam cu mine insumi ca sa schimb ceva,jucam teatrul de om multumit si fara

pic de pretentii dar de fapt ma simteam un nimeni tratat ca o sluga proasta.Aspiratiile

mele erau sa-mi gasesc o munca permanenta in Londra si sa nu mai depind de oameni

exploatatori.

Cind ma intorceam in Londra,sotul meu inafara de bautura si chefuri cu altii de

teapa lui,conversatii idioate cu acelas caracter de laudarosenie,grija altora,nu-l interesa

prea mult de mine.Traiau cu totii in povestile din trecut petrecute in tara,bineinteles

bombate si sfidatoare pentru cei ce le stia realitatea defapt.Sufeream dar ma

compromiteam sa fiu prezenta numai de fatada,ca altfel deveneam batjocorita.Cu mult

chin si truda am reusit dupa alte dezamagiri, sa gasesc citeva case, acaparate in timp,

pentru curatenie,unde trebuia sa le cistig increderea proprietarilor.Astfel,am reusit sa-mi

creez o stabilitate si program, iar banii bunicei.Dar nesiguranta ca azi te vor si miine nu,

tot persistau.Calculele mele financiare depindeau de ei.

Gindul cu care ajunsesem in Londra in 2003,era sa lucrez cu copii cu probleme

speciale, avind ceva experienta din Romania.Eram in 2005 si eu nici macar acte nu

aveam,dar eu tot ma incolaceam in jurul acestei idei,actele pentru mine nu reprezentau o

valoare pentru ceia ce vroiam sa fac.Mai tirziu, cind am inceput cu adevarat sa tatonez

terenul in jurul acestei idei,mi-am dat seama ca aveau o mare valoare.

Relatia mea cu sotul, devenise din ce in ce mai rece.El nu tinjea la nimic,nu-si

batea capul de ziua de miine sau viitor,era fericit ca are o munca(grea si istovitoare)la care

mergea si de la care venea ,recompensindu-se de vinerea cu obisnuita bautura si repetitia

istorioarelor de-acas.Ceilalti din casa,ii purtau trena prostiei neavind curajul de al infrunta

ca altfel…….gura lui te spurca pina la supunere.O gloata care se multumeau cu nimic.Nu

ca ei nu-si doreau,nu ……aveau vise, doar daca cineva trebuia sa le si indeplineasca in

locul lor.

Ii ajutam, sfatuindu-i cum e mai bine sa se descurce,mergeam cu ei pe la banci

Page 8

sa-si deschida conturi,la diferite offisuri pentru diferite acte(acum vorbeam ceva mai bine

Engleza)descurcam bilurile casei,problemele financiare pentru platirea chiriei, eram

importanta de moment,pina era nevoie.De multe ori ma lasam pe mine, ca sa fac fata

acestora,iar odata rezolvate era multumirea de sine a lor ca au mai facut un pas,dar si

laudarosenia barbatului meu cu comportament de atributie personala totala.Pina la urma si

cele mai mici probleme comune, asteptau sa le fac eu in continuare,de parca devenise

obisnuit si normal sa fie asa,plutea o stare de nepasare generala.Ma simteam folosita.

Dorul de cei dragi de acasa ma mistuia, dar nu si de viata grea pe care o duceau.In

fiecare convorbire telefonica incercam sa le explic greutatile cu care ma confrunt si

eu,,dar nu aveau rezonanta,totul se rezuma LA BANI.Citeodata ca sa fac economie,nu

mincam mai nimica si nu-mi cumparam o apa sau un suc, calatoream de la o casa la alta si

cite o ora jumate pentru 3 ore de munca.Reusisem platirea datoriilor, deci urma sa

stringem ceva bani si sa tinem de ei.Paradoxal,sotul,imprumuta banii altora care venisera

in Londra inaintea noastra si se pretindeau cu bunastare,dati cu gramada si primiti inapoi

cu tiriita incit nu se alegea mai nimic de ei, situatia repetindu-se.O perioada m-am supus

si acestei nemernicii,cind am reusit sa ingropim ceva banuti si sa tinem de ei,el, in

euforia betiilor ,promitea celor din tara ca ii va aduce aici,lasindu-le impresia ca aici ciinii

sint cu colacii in coada si ca el a ajuns milionar.Asa ca pina la urma urmei si banisorii

aceia ia dat pentru plata aducerii nasului de cununie,ce nu mai obosea cu insistente de a fi

adus in Londra.Bineinteles tot pe capul meu.Ajuns, fara bani ,fara limba,numai pe

promisiuni exagerate,dupa un an de zile, acesta s-a intors in tara dezamagit.Acelas lucru

s-a intimplat aproape in aceiasi perioada si cu nepotul meu.,traisera cu speranta ca Ileana

rezolva sa le bage banii in buzunar,cu minim de efort si fara calificare.Ca totul merge pe

cunostinte si pile ca si in Romania.

Totusi m-am zbatut sa cumparam si o masina,dar pe care am pierdut-o curind din

cauza greselilor lui, platite, in circulatie.Direct proportional crestea si invidia,incit evitam

sa mai spun cit cistig si cum ma mai descurc.Invatam pe zi ce trecea limba si regulile

acestei societati,uneori, acestea fiind paradoxale cu a normalului.Doarece orice problema

rezolvam si pentru altii,cuprinsa in febra conjuncturii,devenise un succes si o bunastare

generala,deci de unde si indivizi ce vroiau sa ma acapareze.Lupta mea impotriva acestora

a fost una zbuciumata si dureroasa.Sotului nu-i pasa de aceste lucruri vizibile,ba chiar ma

indemna sa duc mai departe bunastarea creata si sa ma implic in problemele acestor

“ATIRNICI”.Ma simteam vinduta in schimbul mindriei lui.Chiar daca conjuncturile

compromitatoare si rusinoase prin care ma tiriiam mai departe,pretinzindu-mi ca nu am de

ales,considerindu-ma o oarecare cu nimic mai presus decit altii, totusi ,mintea mea ma

impingea sa sper la clipa in care sa apuc sa merg in Romania si sa-mi obtin VIZA.

Clipa aceia,a venit in Martie 2005, cind m-am dus la Ambasada Marii Britanii de

la Bucuresti,unde din nou am trecut prin alte momente frustrante inclusiv refuz de

viza,ceia ce insemna sa o iau din nou de la capat ca in 2003 si sa traiesc in aceasi stare, cu

portile viitorului inchise.Am simtit ca cerul s-a prabusit peste mine,disperata, am cerut sa

mi se dea explicatia refuzului.Acesta consta in niste acte, plauzibile, ce le purtam la mine

si pe care le-am dat acolo intr-o furie si comportament nebunesc.Il aveam fiindca simteam

ca mi se ia un DREPT atit de important pentru viata mea, doar pentru niste acte ce nu mi

le-au cerut in timpul interviului.Sigur ca legea o incalcasm, odata ce am trait ilegal in

U.K, dar nu o puteau dovedi.Dupa ce s-au convins ca nu mai au nici un fel de

Page 9

dubii,admitind ca am dreptul la viza,probabil vazind si puterea cu care ma luptasem,mi-au

dat-o in zece minute, …..dupa trei zile de chin.Advocata cu care m-am confruntat ,a

rasuflat si zimbit si ea usurata, ori ca a scapat de mine, ori ca am reusit sa-l conving pe

ambasador.Cind am iesit epuizata din cusca respinsilor,oamenii din sala, au auzit

incidentul si m-au felicitat fericiti.Eu nu ma puteam bucura, fusese o lupta cu prea mult

effort, mi-am lasat capul pe spatarul unui scaun,incercind sa ma calmez si sa imi recapat

forta de a ajunge in acea noapte inapoi la Timisoara.

Atunci i-am intilnit pe cei dragi,acelasi persoane,traind saracacios,atunci a fost

ultima data cind am intilnit-o pe mama mea, leita cu felul meu de a fi si care zacea intru-n

spital de batrini din Popesti,Bihor,in conditii satisfacatoare.Femeia viguroasa,hotarita si

puternica,apriga la vorba,cu idealuri de mai bine,acum….era un ghemotoc de om ,fara

dorinte,asteptindu-si parca sfirsitul,traind in amintirle de odiniora,apasata mereu de dorul

de casa si a celor dragi.Neputincioasa,constienta ca inafara de a pune intrebari a caror

raspunsuri o vor aduce un pas mai aproape de actualitate,nu mai avea nimic de oferit.Ma

vedea ca pe purtatoare ei de dorinte neinplinite si pe care le voi finaliza .

M-am intors in Londra, mai stapina pe situatie ,purtaoarea pasaporului cu stampila

“LIBERTATE”inca restrictionata fara drepturi sociale banesti,dar la ce vroiam sa fac

eu,nu ma afecta.Mi-am deschis cont bancar,Insurance Number, acum pe adevarata

identitate.Dupa ce m-am ales cu un calculator,reparat mai mereu,m-am tinut de ideia

primului pas de a face un curs,ba chiar a lucra in acelas timp si cu copii.Nu stiam nici un

inceput si nici de unde si de ce sa ma agat.Cautam inebunita pe calculator, pina noaptea

tirziu, cursuri.Ziua mergeam pe la diferite agentii pentru munca,dar nimeni nu-mi oferea

nimic,din lipsa de experienta in U.K.Degeaba fluturam eu o referinta din Romania

,tradusa in Engleza , de la ultimul loc de munca ca asistent pentru copii cu probleme, ca

nu avea nici o valoare.Am inceput sa dau zeci de telefoane la diferite cursuri , sa trimit e-

mailuri la diferite organizatii,nimeni nu-mi acorda sansa.Alte telefoane la “Advaisari de

cariera”nimeni nu ma lamurea exact de un capat, doar imi sugerau cite ceva ,urmindu-i

pas cu pas.Ore, nopti de cautari pe internet,in speranta ca doar doar se va lega

ceva.Auzisem de cursuri de limba Engleza,dar trebuiau bani si timp ceia ce numi

permiteam prea mult.As fi vrut sa ma agat de un voluntariat, dar nu primeam nici un

raspuns, trebuia sa ai pe cineva cine sa te introduca.Zbucium desart, stari de

neputinta,sperante false.Auzisem ca pot face curs de calificare in Colegii.Dar censemna

Colegiu?Cum ajungeam acolo si care dintre ele era pt copii?Am inceput sa caut nume de

Colegii cu nr si adresa lor.Nu indrasneam sa-i sun din cauza limbi stingace pe care o

vorbeam,mi-era teama de refuz, de aceia ,la unele m-am dus pe jos.Mi se trimiteau

diferite brosuri, ce ma indemnau sa ma duc la centrele pentru calificare adulti.Inafara de a

te inregistra si sfatui sa-ti gasesti singur curs si citeva adrese de scoli pentru

voluntariat,…nimic.Eu conteneam sa cred ca intr-o zi se va ivi ceva.Asa s-a si intimplat.

Intr-una din brosurile trimise,aparea un curs de 10 saptamini ,,free“First Step In

Child Care”pe care l-am fregventat.M-am inscris,era un pas mic dar important pentru

mine.In acelas timp,am vazut pe holul clasei alt curs gratuit de 10 saptamini pentru limba

Engleza, ESOL,m-am inscris si acolo.Mergeam concomitent la cursuri si munca.

Tambalaul din casa,il vedeam mai putin si atunci evitam sa vorbesc prea multe din

cauza invidiei, cu toate ca le sugeram sa se apuce de-o calificare, ca v-a veni vremea

cind ,alte tari Europene vor intra in UE, iar invazia va produce concurenta.M-a

Page 10

aprobau,dar nu constientizau cu adevarat,ba chiar glumeau spunindu-mi ca vreau sa-i fac

studenti.Daca sotul meu ma discredita in fata celorlalti,ce sa ma stept…….isi ascundea

neputinta si invidia.Nemai avind timp si pentru ei,simtind ca ma desprind de

conjunctura,au inceput birfele,suspiciunile,acuzatii,scandaluri cu sotul.Ileana, nu se mai

DEDICA nimanui , nu ma mai lasam conrupta sa fiu supusa.Starile mele deveneau de la

lupta sa ma mentin pe drumul pornit,la cea de a renunta, raminind o folosita.

Intr-o foarte buna zi,mi-a venit un plic de la Colegiu Islington, in care ma anuntau

inscrierea mea.Cursul de 1 an, costa 1500£.Nu aveam banii,habar nu aveam ce-nseamna

toate acestea, dar incapatinarea mea era mai presus decit ratiunea.Ma tot socoteam la

buget,facindu-mi calcule financiare pe termen lung, ..nimic nu ma putea impiedica de la

oportunitate.Data la care m-am prezentat la inscriere, mi-a dat si vestea buna ca pot plati

in rate. Scoala incepea in Septembrie 2006.

In Iunie,am primit vestea cutremuratoare.Mama murise.Drumul pina acasa in

Romania, a fost cel mai lung si dureros din viata mea.Starile prin care

treceam,inmormintarea insine,un obicei superficial si rapid, fara sa dea valoare vietii

umane,m-au slabit fizic si psihic.

In Septembrie,lucrurile cu sotul meu se inrautatisera atit de tare,incit momentul

culminant a venit chiar in prima zi de scoala a mea.Nu mai suportam nici un tratament de

umilinta, certuri,compromisuri.Eram ca si un cal in care dai cu biciul sa se intoarac la

vechile obiceiuri a stapinului, dar care cu incapatinare,nu se urneste din loc. Scandalul de

pe strada, a pus capac situatiei.In momentul acela, am hotarit sa-l parasesc.Cu 400 de

lire,am pornit la un nou destin de una

singura.Presiunile,amenintarile,acuzatiile,urmaririle,telefoanele de zi si

noapte,vicleniile,ma torturau fizic si psihic, timp de 7 luni,lupta mea de a ma mentine

tare,era defapt lupta pentru independenta.Aveam momente in care as fi acceptat sa merg

inapoi numai sa scap de teruare,in ultima clipa ziceam ,NU.Imi era greu,ma impingeam

inainte sa ma mentin la scoala,la lucru, financiar,sa platesc facultatea copilului de acasa si

a mea. In fiecare dimineata ,epuizata de starile groaznice la care eram supusa,ma uitam in

oglinda,imbarbatindu-ma”HAI CA POTI< DUTE INAINTE” .In Martie 2007,am cedat

nervos,suferem de anxietate,cosmaruri noaptea,slabita,am apelat la medicul de familie ce

mi-a prescris tablete antistres.Le-am luat o vreme, dar m-am fortificat singura,

incepusem sa stiu sa-mi controlez starile, fara sa mai am reactii immediate,rationalizind

urmarile.Doamne, acum iti multumesc ca nu am ramas afectata mai rau.

Confuzia , cu ce se spunea despre mine ,de catre gurile rele si EUL meu,trebuia sa

mi-o dovedesc prima data mie cu adevarat ,de cine sint,asta, prin observarea

comportamentului visavi de mine ,acelor ce erau neutri de situatie.

Mai tineam legatura cu 2-3 cunostinte, Ana din Italia, Corina din America,Raluca

aici si ulterior Letitia dar care nu putea prea mult din cauza conjuncturii.Bineinteles fiul

meu si fratele cu familia din Romania.Acestora le sint datoare prin respectul ce-l am fata

de ei pentru todeauna.In mod expre,ii multumesc fiului meu ce m-a sustinut si inteles

foarte bine pe tot parcursul si care mi-a dat puterea de a lupta si a persevera in ceia ce imi

propusesem.El a fost punctul forte, prin felul lui de a fi,fara sa-si dea seama, m-a impins

sa ma reechilibrez din situatii in care ma simteam neputincioasa.

Curajul de a te lupta impotriva negativismului,de a te concentra asupra

problemelor ce ai tu de rezolvat si mai ales de una singura fara sa ai cu cine te consulta, te

Page 11

obliga la alunecarea spre selfish, dar care iti intareste increderea de sine .Lupta de a merge

inainte,pe cale cinstita si nu prin viclenii,minciuni sau rol de victima,de fapt victima a

prostiei si a neputintei, e lupta cea mai crincena dupa ce ai trait 35 de ani, intr-o tara unde

aceste lucruri predomina obsesiv societatea si implicit te supui acestora.In strainatate, e

momentul sa-ti folosesti propria capacitate de a exista pe proriile tale picioare,de a te

autoeduca si disciplina, de a te intrece pe sine pentru a razbate.Din societatea de unde am

venit, predomina BANUL, ca esti prost ,ca esti destept, daca platesti obtii orice si te

mentii prin relatii…… in general sus puse.Nu si aici.

Colegiul l-am luat foarte in seros,ii vedeam pe ceilalti colegi relaxati la

cursuri,majoritatea lucrau deja in bransa,eu faceam voluntariat in fiecare luni, la o scoala

primara, unde ma introduse-se Raluca, care deja muncea acolo.Ei erau relaxati,limba de

bastina fiind Engleza, pe cind eu, trebuia sa -mi folosesc si intuitia, sa intreb de doua ori

pentru a fi sigura ca am inteles lucrarile ce le am de facut.Nici nu pricepeam bine cum vor

decurge lucrurile pentru a obtine Certificatul Teaching Assistant NVQ2.Nici nu stiam ce-

nseamna cu adevarat, tot ce intelesesem era ca acesta este recunoscut oriunde, obtinut de

la un Colegiu, decit obtinut de la Agentiile angajatoare si luate in considerare de citiva

angajatori.Ma uitam in jurul meu, ma simteam si cred ca si aratam ca si o oaie pierduta

intrebindu-ma”Ce caut eu aici, iar mi-am intrecut masura…probabil ca dupa o vreme o sa-

si dea seama profesoara ca nu fac fata si…….politicos (cum se practica in tara asta)ma va

sfatui sa renunt”.

Ce mi se cerea aia faceam,luind carti de la biblioteca,citind de pe internet si

survolindu-l, straduindu-ma dimineata trezita de la ora 5 apoi la munca, sa tin pasul cu

ceilalti.Mi se parea ca sint printe ultimii,chiar daca imi faceam lucrarile la timp,

profesoara mereu imi spunea ca mai am de completat si asta imi creia suspiciunea de

satisfacatoare.Dupa ce am trecut si de cele doua examinari practice de la scoala

primara,iar portofoliul era aproape complet, am indraznit cu o stringere de inima si

retinuta, sa-mi intreb profesoara, “Credeti ……ca sint pe drumul cel bun sa-mi iau

certificatul?”Ea mi-a raspuns hotarita si scurt”Ce… nu stii?Esti printe cei mai buni!”Am

ramas surprinsa si nedumerita.Si cit am trait sub semnul intrebarii si care era

realitatea.Instantaneu, o bucurie mi-a inundat sufletul, imi minjeam ochii sa-mi ascund

lacrimile si ma gindeam in acelas timp ca nu am cu cune sa impart acesta bucurie si nici

cine sa -mi aprecieze eforturile.Imi rasfringeam bucuria in mine.

Dupa curs, m-am intors acasa intr-o camera rece si la propriu si la figurat. Incercasem

sa-ma aduc mai aproape de lucrurile ce mi-le placeau odinioara si anume, gradinaritul

florilor, prin cumpararea unor givece cu diferite tipuri de flori. Mi le tineam pe o alee

ingusta ce ducea in curte si pe care le ingrijeam in momentele mele bune.Dar si acelea mi

le-am gasit ravasite si pline de praf , vecinul care isi repara casa pe dinafara aruncase

moloz si praf si peste gard.Bineinteles ca l-am rugat respectuos sa aibe grija cum

munceste si i-am aratat efectele.Bineinteles ca nu m-a bagat in seama, spunindu-mi ca sint

doar o chiriasa si ca nu am drepturi, ba mai mult ,sa ma duc in tara mea inapoi daca nu-mi

convine.L-am sunat pe prorietar, explicindu-i situatia in care sint pusa si mai ales ca

distruse-se aproape toate florile pe care le sadisem ,pe unele separat dupa ce s-au mai

inmultit, iar praful de pe geamuri si usi mai mereu il spalam.Nici acum nu stiu daca

proprietarul a vorbit cu el,cert este ca dupa doua zile, vecinul si-a cam terminat treaba.

Page 12

In casa ,.locuiam cu doua familii de Africani si o familie de Engleji.Nu prea aveam

tangenta cu ei, mai ales ca mi-am dat seama ca provin din aceasi tagma din care m-am

rupt. Imi placea sa vad si sa inteleg cultura si obiceiurile din care provin,unele erau

inrudite cu ale noastre, ceia ce ma surprindea, dar pe de alta parte se vedea lipsa de

civilizatie ajunsi intr-o noua societate.S-a intimplat ca sa vin acasa seara si sa gasesc casa

fara curent, iar ei stateau cu luminarile aprinse, asteptind ca cineva sa rezolve

problema.Uneori nu trebuia decit sa scoata cheia de la turometrul electric si sa o bage

inapoi, pentru a se transfera banii de pe urgenta pe credit.Nimeni nu se incumeta…sau nu

stiau…..Alteori, in toiul iernii, era un frig in casa, deoarece nu se stia cine urmeaza sa

cumpere credit de gaz,atunci eram nevoita sa dorm imbracata bine.Ne-mai suporind

aceasta stare de indiferenta,toleranta sfidatoare, ce te ducea cu gindul ca traiesti in secolul

XVIII, am inceput sa tin evidenta chitantelor pentru a fi sigura ca aceste stari si situatii nu

se vor mai repeta.

Dupa o vreme, cind am simtit ca mi-am mai limpezit trairile confuze,m-am hotarit sa o

vizitez pe Ani in Italia, dupa ce aceasta a insistat in repetate rinduri.Asa ca in 2 8 Mai

2007, am decolat de pe eroporul Getwich spre Bergamo.Acolo ma-u asteptat ei, de unde

am mai facut vreo trei ore cu masina pina la ei acasa in Rovingo.Drumul ce-l strabateam

ducea cu cel al Romaniei, casele si locurile pareau mai instarite,facind o comparatie

generala, Italia parea cu 50 de ani mai avansata decit Romania si cu 50 de ani sub nivelul

Marii Britanii.Primele zile le-am petrecut vizitind localitatea,ma incintau lucrurile

deosebite pe care le-am si pozat,totusi gindul ca urmatoarea zi Ana ma va duce sa vizitez

Venetia,imi antrena imaginatia cu ceia ce stiam deja si ceia ce voi vedea.Intradevar,

VENETIA…..mult vestita Venetie recuoscuta pentru gondolele sale, defapt, descoperisem

o mica lume a tirgului incepind de la viata romantica , artistica,pina la afaceri

contemporane.Toate impletite intr-un tumultum spiritual social si material.Timpul era

prea scurt si asa l-am ingramadit,grabiti sa vizitam cit mai multe,deci era acumularea

aglomerata in fiinta mea si asa greu incercata.Cu toate acestea,am reusit sa am momente

de revelatie,de degajare a stresului,de revitalitate si deschiderea spre lume.O zi am

petrecut-o pe plaja la Oceanul Atlantic,savurind briza si soarele.Ma gindeam la cit de

frumoasa este viata daca stii sa o traiesti….si sa ai bani bineinteles.Drumul inapoi spre

Londra,insemna trecerea din nou a pragului catre cotidianul incarcat ce-ti producea

stresul.Dar ma intorceam, mai puternica si relaxata,gata sa infrunt din nou si sa evit

capcanele din jurul meu, confuziile ce te tin ametit si care tendeamna sa te intrebi.”Oare

eu nu pricep bine realitatea?”

In Iunie 2007, am terminat cu scoala,dar Certificatul urma sa-l primesc prin Februarie

2008, cind se finaliza concluziile despre portofoliul depus, facut de catre cadre

educationale interne cit si de citeva externe. Ma nelinistea acest lucru,deoarece mi se

parea prea mare importanta data pentru un certificat.Cursul a constat din trei modulare,

fiecare avind o anumita treapta valorica incepind de la NVQ pina la NVQ2.Ma straduisem

sa le complectez pe toate trei…..urma verdictul.Dar preocuparea mea imediata era goana

dupa un loc de munca in bransa,oriunde la orice scoala.Cautam pe internet, in ziare,

dadeam telefoane, complectam formulare pentru aplicatii,etc.Aveam acea experienta

anterioara identificata cu temeri, in care greu sau mai deloc poti obtine ce vrei

tu.Asteptam raspunsuri care nu mai veneau….Din nou ma dezamageam cu fiecare zi

Page 13

trecuta.Citi tineri nu-si cautau acelas loc de munca?Consideram ca seansa mea era

minima…..si ma vedeam lucrind in continuare clinara si vinzatore pe piata.Intr-un fel sau

altul, ma resemnam, dar tot continuam sa aplic.In timp ce lucram pe piata, obisnuita cu

ideia dureroasa”asta e..”,pe neasteptate, am fost sunata de la o scoala pentru

interviu.Foarte serioasa si rece i-am raspuns la citeva intrebari incit vocea de la celalalt

capat de telefon, nedumerita ,m-a intrebat incodata daca ,ma intereseaza jobul.Nu aveam

increderea suficienta in mine….vocea aceia a simtit lucrul acesta si m-a imbarbatat

zicindu-mi ca ma steapta lunea la ora 9 dimineata.Acasa, primisem un plic cu descrierea

jobului si cam ce policy detin ei si cam din ce sa ma pregatesc pentru interviu.Nu mai

vazusem asa ceva si nu mai participasem.Incercam sa leg si sa fac legatura cu ce citeam

din acele foi.Era prea mult de inteles pentru mine, iar le puneam la o parte si iar le

luam ,rasfoindu-le.Era singura oportunitate ce mi se oferea deci…..fie ce o fi ,era o noua

experienta.In dimineata cind trebuia sa ma prezint la interviu, m-am trezit la ora 4.30 ca

sa imi fac ceva notite si subpuncte despre ce presupuneam ca voi fi intrebata, alegind si

copiind cuvinte de pe acele foi, dezvoltindu-le cu cunostintele mele.Am ajuns mai

devreme, la prima vedere fatada scolii parea modesta..asa ca imi dadea o stare de a da

mai putina importanta interviului.Ajunsa in interior,mi-am intilnit si ceilalti

“concurenti”,pareau atit de siguri pe ei relaxati incit iar mi-am pus intrebarea “Ce naiba

caut eu aici,..?”Imi venea sa plec in momentul acela, parca nu vroiam sa ma fac mai

departe de ris,buimaca, am incercat sa ma ma reinfortez. Cum?Cautindu-le defecte

celorlalti, de exemplu observind ca una avea doua dungi calcate la pantaloni…..trageam

concluzia ca e neglijenta, altul era mic si indesat si foarte tuciuriu,ce mai… urit. Ne

anunta-se ca sint doua posturi, iar noi eram 4.Dupa vizitarea scolii, ni s-au pus

intrebari.Intrebarile celorlalti pareau de natura ca le era teama de prea multa munca,pe

cind eu nici nu ma gindeam la asta si de aceia nu aveam nici o intrebare.Probabil prin asta

paream o dezinteresata.A venit momentul meu la interviu, intrebari, raspunsuri, dar

realizam ca imi sint cunoscute toate acestea, chiar daca aveam emotii, ma obligam sa nu

mi le arat.Mi-au spus ca in acea dupamasa, seara ,ma vor anunta rezultatul.Am iesit pe

strada, mergind pierduta si epuizata,pe desupra ma stringea un pantof atit de tare, dar ma

fortam sa ma plimb prin magazine incercind sa ma relaxez.Nu a trecut o ora,dupa care

am fost sunata cu felicitarile de rigoare pentru obtinerea postului.Reactia mea?I-am

multumit politicos si calm,lucru ce a facut-o (astazi e sefa mea)sa ma intrebe daca mai

sint interesata de post.Iarasi aveam starea aceia ca e normal sa se fi intimplat asa deoarece

ma pregatisem. Putin mai tirziu, am realizat ca era un pas important pentru mine si am

inceput sa ma bucur de una singuraM-am asezat pe o banca in parc si am inceput sa pling

infundat.I-am telefonat pe fratele si fiul meu ,dindu-le vestea .Erau bucurosi,cumnata mea

ca de obicei, plingea, fiul meu a ramas mirat si nedumerit ca deja am obtinut un post.Imi

simteam sufletul greu, singura,oftind din adincul inimii,dar repede m-am redresat

sentimental si m-am gindit la urmatoarea etapa, organizarea mea financiara si timp, de a-

pleca acasa in Romania.

Lucrul acest, imi dadea viata si putere, imi voi revedea familia si fiul, voi retrai

momente placute si fericite ce le-am lasat acasa ,voi ride iar cu gura pina la urechi ,cum

faceam odinioara, traiam in imaginatie si amintiri. Mi-am organizat totul, pe 13 August

2007 am zburat acasa.M-am intilnit cu cei dragi, dar dintr-o data m-am trezit in acea lume

din care am plecat, o straina, le intelegeam viata, intelegeam situatia si sistemul atit de

Page 14

compromis si adevaruri torturate, exagerate,explicatii la orice prostie care nu stateau in

picioare, pur si simplu toata societatea se amageau singuri si nimeni nu reactiona la

lucrurile mari ce musai a fi schimbate.La nivel inalt vorbesc.Asa omul schimba cite ceva

in casa lui cu banii care ii are ,dar nu indrazneste sa deschida gura nici cind au dreptate,

vorbesc in lucrurile importante si de lunga durata.Populatia inca indoctrinata ca cei mai

importanti si de neschimbati sint:Primarul,Politia Preotul si Bogatii.Sint oameni doar

functia ii deosebeste si aceia platita de public ceia ce ei ar trebui sa respecte prin

obligatiile ce le au descrise in munca.Infine……..risul meu nu a mai existat, momentele

fericite s-au restrins la bucuria revederii si petrecerea momentelor cu ei.Cum putem sa fiu

fericita cind vedeam in ce grozavie traieste fratele meu cu familia si fiul meu…..si cit se

zbat.Pe de alta parte, stresul era mult mai redus.Nu aveau bani,…aveau un acoperis unde

sa doarma.Munca se limita la existenta de zi cu zi, planuri de viitor in masura banilor ce

le venea.Asa sistem asa oameni. Normalul trebuia sa devina paranormal.

Nimic surprinzator,obiceiurile vechi cu care eram intretinuta,nu mai imi dadeau

starea de spirit(fericire)de altadata.Eram mai relaxata dar nimic nou pentru mine, asa cum

eram obisnita sa descoper , lucruri noi, interesante,nemaivazute,ce le puteai vedea la tot

pasul in Londra.Ce lasasem la plecare,gasisem si la intoarcere in tara, doar ceva

modificari si citeva cladiri si case tip vila,ce pentru ei erau ceva extraordinare, dar in ochii

mei pareau infime fara valoare.Lucra comparatia in mine, de unde traiam si ce

vedeam,apoi viteza de perpetuare a lucrurilor acolo si aici.Si totusi la intoarcere,am simtit

ca las o viata simpla si linistita,domoala, iar eu ma intorceam la un razboi cu timpul, cu

banii si cu realizarile.

M-am intors in Londra,o saptamina mai tirziu…pe deoparte eram trista ca ii las pe

cei dragi si iar ma avint de una singura in zbuciumul cotidian..pe dealta parte, nu mai

puteam trai in sistemul lor, cu multumiri minime,fara pretentii ,doar orgoliul si-l pastrau

dar fara fundament.

Asteptam clipa cea mare, cind voi pasi pragul scolii la noul job.Era prima data cind

urma sa particip la o sedinta,ce avea loc intr-un hol mare, cu totii angajatii.Erau peste 80

de persoane,(profesori,sefi de departamente,diferiti angajati cu diferite preocupari in

cadrul scolii),majoritatea obisnuiti cu ceia ce urma.Ma simteam straniu, atit de

neimportanta, una care exista printe ei.Pareau degajati, satpini pe situatie si pe

sine,incercam sa descoper si sa citesc caracterul fiecaruia de pe fete.Mi se pareau atit de

“sus”fata de mine.

Am fost tratata cu multa bunavointa si curiozitate.Mi-era teama sa vorbesc prea

mult, nu stapineam limba foarte bine si stiu accentul meu ii determina sa fie foarte atenti

la ce vorbeam , ca sa poata intelaga.Multe lucruri nu corespundeau cu ceia ce ma steptam

sa fie si ceia ce invatasem.ma asteptam la multa atitudine serioasa, supunerea pe cale

ierarhica si munca multa.In departamentul din care faceam parte SEN(Special Needs

Children), domnea o atmosfera de colaborare dar curios, nu controlata de sefa, asa cum

ma asteptam ci de doua angajate, ce vesnic perpetuau atmosfera DE

ATOTSTIUITOARE,intrind in amanunte prea copilaresti.Celelalte se supuneau si era

starea de taraganare a lucrurilor.Eu si cu noul angajat,traiam sub controlul lor,mereu lasati

confuji,la orice intrebare existau doua trei raspunsuri , alternative si nici unele nu ni se

Page 15

pareau corecte.Pentru o simpla munca,erau antrenati mai multi decit era nevoie si nimeni

nu stia ce responsabilitati are.Dezorganizarea si aerul de indiferenta, imi producea starea

de tensiune si la urma urmei neprofesionalism.

Trecu-se aproape doua luni si jumatate,timp in care, am relizat ca paream o turma de

oi,ce trebuia sa urmeze prostia a doua persoane.Nu vroiam sa fac parte din turma.Simteam

ca imi pierd personalitatea si ca sint minimalizata si tratata ca un elev.Din nou ma luptam

cu mine si cu confuzia creata la fiecare pas.Vroiam sa imi pastrez cu demnitate locul ce il

obtinusem.Ce insemna?Puterea de a ma organiza, de a intelege si a muncii asa cum ar fi

normal,ignorind amanuntele ce tineu in loc atit munca cit si progresul copiilor.Ce mai

insemna?Crunt,dar adevarat, din nou retragerea si formarea carapacei de unul

singur,descoperind si furind meseria ce se practica, torturindu-ti sentimentele, tolerind

acuzatiile si prejudecatile ce erau lasate sa le intelegi in acelas

stil,adica,POLITICOS(starea ce creaza confuzia).

Cind am inceput sa nu ma mai supun, a izbucnit scandalul,cum?aparusem eu,un

NIMENI ce sabotam echipa, care lucra in acelas stil de atitia ani?Bineinteles ca mi-am

auzit incepind de la inrebari despre tara mea (stiuta saraca si cu mari probleme de

comportament social) accentul si limba fiind o bariera in munca mea,pina la ideia ca am

fost angajata din cauza entuziasmului meu?!!si care presupuneau ei il pierdeam.Sigur ca

il mai aveam, dar nu-l mai puteam arata in fata lor si il foloseam in munca cu copii.Am

ripostat si eu fiind obligata sa o fac prin natura conjuncturii creata pe moment.Mi-am spus

opinia si parerile prin exemplele practicate nenormale in cadrul Departamentului.Chiar si

ideile si sfaturile mele in cadrul sedintelor de grup, deveneau iritante, revolutionare si

prea curajoase.Culmea………dupa un timp, erau aplicate ..deci, functionau.Principiul meu

pe care traiesc si ma calauzeste:”DE A FI CINSTITA, MODESTA SI RESPECTUOASA”

m-a tinut in picioare in fata tuturor greutatilor intimpinate de-a lungul timpului.

Cea mai mare multumire sufleteasca este observind elevii ca au invatat ceva de pe

urma mea.Muncesc pentru ei si nu pentru banii care oricum sint putini.Dupa un an de

munca, lucrurile s-au cam schimbat,grupul de oi,devine independent, individual, acum se

vede valoarea fiecaruia ,profesional.Cert este ca unele colege ce si-au dorit demult acest

lucru si nu au reusit sa o faca ,imi zic”Ai schimbat situatia Departamentului……..in

bine,esti o persoana puternica,statatoare de sine,ai dat valoare locului”Da…. m-am

gindit,luptind de una singura si chiar descoperindu-ma pe mine!Mi-am intrecut masura

din nou?SIGUR. Am avut multe de invata si mai am.Fiecare treapta inseamna mai multe

responsabilitati si stres.Merita?DA,daca vrei sa traiesti bine si daca esti o persoana activa

cu capacitatea de a diferentia lucrurile esentiale de cele uzuale,dindu-le valoarea

adevarata.

Ca sa traiesc decent,de una singura,sa platesc facultatea fiului,sa -mi platesc chiria ,

masina de intretinut,…. muncesc full time la scoala, mi-am mai pastrat doua case dupa

scoala si mi-am pastrat si munca pe piata duminica.Nu mi-e rusine de munca atita timp cit

lumea din jur ma apreciaza dupa felul cum traiesc.

Nu am inteles inca de ce,uneori, ma simt in stare de mai mult,ma agat de o ideie(de

exemplu sa fac facultatea si sa lucrez in cadru international)survolez internetul pentru a

gasi cursul potrivit, dupa care in nebunia mea ca SE POATE am aplicat la Univesitatea

Kingston de a urma cursul ce cred ca mi s-ar potrivi.Pentru complectarea formularului mi-

a trebuit si doua referinte.Ultima, mi-a facut-o sefa mea si in care (am fost f.surprinsa)m-a

Page 16

laudat din toate punctele de vedere,mai ales profesionalNici nu stiu daca sint asa sau a

exagerat….cert este ca am primitn o scrisoare de la universitate in ma anuntau ca vor

aranja un interviu cu mine.Am fost atit de bucuroasa,imi daduse atita tarie,atita

viata.Stiam ca nu v-a fi usor.Stiam ca in fiecare miercuri, dupa munca v-a trebui sa

strabat un drum lung de aproape doua ore dus si doua intors,dar nu mai conta.Cursul

acesta ma propulsa ca OM.M-am interesat daca miercurea noaptea as putea avea cazare

mai ieftina,sa ma intorc joia dimineata direct la lucru,odihnita.Exista posibilitatea.Am

plins din nou de una singura.Ce mai raminea interviul.Cunoscutii imi spuneau ca am sa-l

iau sigur.Era un interviu pentru un loc la respectivul curs.Ma imbarbatau.A venit

momentul.M-am interesat sa vad despre ce intrebari mi se vor pune si sa ma pregatesc atit

sufleteste cit si profesional.Cu o zi inainte ii spusesem sefei ca a doua zi voi pleca de la

scoala doar cu o ora inainte pentru interviu.Ea mi-a spus sa-mi iau un formular de absenta

si sa-l complectez catre directoare.Am ramas foarte mirata.Pentru o ora?atita complicatie

si mai ales sa ajunga la …..directore.Ea mi-a explicat ca asta e modalitatea……nici acum

nu sint sigura daca asta e…..infine pentru ca am anuntat-o prea tirziu, urma a doua zi sa o

caut pe directoare si sa-i spun si ei cu scuzele de rigoare, de ora ce urma sa

lipsesc.Facut.A doua zi drumul pina la facultate l-am strabatut cu gindul sa ajung in timp

si sa urmez nestiutul traseu fara sa ma pierd.Cu confuziile de rigoare, ce le intimpin mai

mereu, am ajuns si in timp si la destinatie.Universitatea mi-o inchipuisem ,inpetuoasa,cu

mult fast si grandoare,o cladire sa-ti taie respiratia.Analogia asta o faceam in functie de

importanta si valoarea muncii ce se desfasura acolo.Am dat peste o cladire mare si simpla,

ce nu m-a impresionat nici exteriorul si nici interiorul.In sinea mea eram dezamagita si

devenisem indiferenta.In sfirsit dupa explicatii, in labirintul usilor si coridoarelor,am

descoperit si unde avea locul interviul.Dupa ce m-am anuntat, la scurt timp,a venit

intervievatorul(habar nu am daca era profesor sau doar un angajat ce se ocupa cu asta)si

am intrat intr-o clasa modesta.Dupa cum se arata discutia noastra, nu se arata incintat, de

distanta ce trebuia sa o fac pina acolo si BINGO, nu aveam calificarea necesara sa urmez

cursul, sugerindu-mi o cale ce ar trebui sa o strabat(inca doi ani)sa ma pot inscrie la curs,

chiar fiind amabil si dindu-mi adresa de la acea cale.I-am multumit politicos incercind sa-

i spun ca sint foarte dezamagita si motivele ce ma fac sa ma simt confuza.

De ce au scris ca cursul este si pentru Teaching Assistant si larning Support.

De ce au aranjat un interviu cind simpu puteau sa imi trimita o scrisoare cu motivul

refuzarii.

Cind am aplicat pentru curs, am dat si telefon vorbind cu administratorul si explicindu-i

situatia si care mi-a raspuns ca se va lua orice in considerare.

Am plecat de acolo, buimacita,dezamagita,totul se ruina,dorintele mele si visele mele

devenisera sterpe,ma simteam,un NIMENI si NIMIC, o exageratoare ce este oprita la

timp si adusa cu picioarele pe pamint.Vezi-ti lungul nasului,imi suna in urechi.Zbuciumul

meu interior de a ma resemna cu ideia ca ceva nu se potriveste,intr-o alta nebunie, m-a

facut sa-i scriu administratorului ce s-a intimplat.Astept o lamurire dar care………nu mai

vine.

Un lucru foarte placut si surprinzator, a venit de la scoala.M-am pomenit cu un mesaj,

in pe leptopul scolii, care ma invita sa iau parte la o sedinta cu alti 7 profesori, tinuta

inafara Londrei la Centrul de Conferinte Tolpark.Ce era asta?Pentru mine?De ce, cu ce

ocazie?Mi-am intrebat sefa,care simplu zicea ca participa si ea e defapt o zi de trainig.I-

Page 17

am multumit ca m-a ales si mi-a raspuns ca nu ea ci Menegera mare a facut-o.Ca uneori

sa nu fie aciasi oameni se mai schimba.Am luat-o de buna.Mi-am preparat traseul cum sa

ajung cu masina acolo,dimineta am luat-o si pe sefa, am plecat la drum.Cu minore

confuzii am ajuns.

Minunat,incepind de la intrare unde trebuia sa anunti si pina la traversarea unei aleie

boltita de copaci, umbra,miros de primavara,pina la un parc mare, imens,ingrijit,verde in

mijlocul cruia se arata impetuoasa cladire cu imagine legendara dar pastrata si folosita in

timp.Ce caut eu aici ma intrebam?Nu indrazneam sa imi arat admiratia si

bucuria.Respiram un aer de libertate si pauza psihica.Receptia era una fastuoasa in

interior cu fintina arteziana,ocupata de alti sosit, cu alte treburi si alte sedinte.Ma

simteam importanta.Cind i-am intilnit si pe ceillati 7 profesori, defapt erau sefii de

departamente.Ce caut intre ei?Cind am prins ocazia,i-am multumit sefei de Departamente

pentru alegerea mea.”Meriti”mi-a spus ea,”Lucrezi f mult si foarte bine”.I-am raspuns

,confuza si modesta”Multumesc…..credeam ca nu observa nimeni….”-”Cum sa nu?”(si

cind te gindesti cit de mult unele din departament ma minimalizau )A inceput

sedinta,defapt era un proiect pentru un nou

Departament.Discutii,opinii,pareri,sfaturi(printre care si eu)dar foarte obositor.Pentru

orice nou, dau atita importanta incit ma obosesc psihic. Lucruri simple de priceput le

complica pina ma buimacesc..Pentru o zi am fost una dintre “Zmeoaiaca cu cele 7

capete”.

Astazi, lucrez la doua departamente in cadrul aceluiasi Liceu(considerat printre

primele 20 in U.K).Nu am mai urmat o facultate,am fost nevoita sa amin aceasta

decizie,in schimb, am facut primii pasi pentru o afacere in Romania iar a doua aici in

Londra ,ce sper sa o pot deschide in Martie 2009.Si toate de una singura. CE AM

PIERDUT SI CE AM CISTIGAT IN ACEST REGAT?

Anunțuri

Posted Ianuarie 28, 2010 by nemuritorul12 in Fără categorie

2 responses to “viata de emigrant

Subscribe to comments with RSS.

  1. Foarte impresionant „drumul” doamnei .
    Pana la urma, morala povesti este cand emigrezi , s-o faci cu totul …
    lasa in urma absolut tot ca sa reusesti …

    asta e parerea mea

  2. lacrimi,tristete si in final implinire!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: